Agenda culturală

Ziar Variasean din anii ’30
O gazetă pierdută în timp

( Săptămânalul „Nedeljne novosti”, 4 ianuarie-20 aprilie 1930 )

Din spusele mai multor locuitori ai comunei Variaş, reiese că în anii ’30 apărea la Variaş, un ziar în limba sârbă. În ciuda tuturor căutărilor, nu s-a găsit nici un număr ( exemplar ) pe teritoriul comunei Variaş.

Din fericire în anul 1980, într-o bibliotecă particulară, domnul Stevan Bugarschi, găseşte din întâmplare, un exemplar din ultimul număr al acestui ziar, adică un exemplar din numărul 15.

Câţiva ani mai târziu, domnul Liubomir Stepanov găseşte în Biblioteca Academiei toate cele 15 numere, ale acestui săptămânal şi împreună cu domnul Stevan Bugarschi, a publicat în săptămânalul „Banatsche Novine” ( numerele 3848/7 decembrie 1984, 3849/14 decembrie 1984 şi numărul 3853/11 ianuarie 1985 ), constatări asupra acestei descoperiri.

Folosesc acest prilej pentru a le mulţumi încă o dată celor doi domni pentru faptul că mi-au permis să folosesc materialele publicate de ei, în capitolul dedicat acestui ziar din cadrul Monografiei satului Variaş, pe care tatăl meu Aron Rosić, a publicat-o la editura Kriterion, în anul 1985.

Primul număr al ziarului „Nedeljne novosti”, a ieşit de sub tipar în data de 4 ianuarie 1930 şi după cum scria în subtitlu, era un săptămânal: „politic, economic şi social”. După cum reiese din prima pagină a ziarului, director şi redactor şef era Milan Galetin. Acesta era din Cenad şi a fost numit director la „Banca Populară Sârbă” ( una din cele patru bănci care funcţiona în satul Variaş la vremea aceea ).

În primul editorial, Milan Galetin se adresa cititorilor, dezvăluind în acelaşi timp, cui se adresează ziarul: „În noroc, sănătate şi dragoste, dăm drumul acestui ziar, modest ca un ecou al nostru, al tuturor…împlinind o dorinţă a noastră mai veche, dorinţa de a avea şi noi ceva al nostru, ceva ce putem strânge la piept în dreptul inimii.

Acum, dragul nostru frate…acum când batem la uşa ta, ţie agricultorule, care ai arat şi semănat ogoarele…şi ţie… frate meşteşugar…şi ţie muncitorule, cu mâini bătătorite şi fruntea transpirată, atunci când închideţi prăvăliile şi atelierele, luaţi în braţe acest prunc, prunc pe care îl pregătim pentru fericirea voastră.”

Ziarul era tipărit pe patru pagini, având formatul de 32×47 cm, cerneala neagră, litere chirilice, iar tiparul se executa la tipografia „Joszef Frischman şi fiul” din Periam. Fotografii nu erau publicate, deoarece tipografia nu avea posibilităţi să facă acest lucru. Textele erau tipărite în câte patru coloane pe pagină.

Titlul ziarului era tipărit cu litere mari, îngroşate, pe un fundal reprezentând stilizat, soarele răsărind la linia orizontului. În stânga titlului se afla un desen, reprezentând un cântăreţ cântând la guzlă, la umbra unui stejar, iar în dreapta titlului se afla un desen reprezentând nişte ţărani într-o sală de lectură ( un desen sugestiv, având în vedere că în acei ani, în Variaş, numai în partea aşa zisă sârbească, funcţionau patru astfel de săli de lectură ).

La început ziarul ieşea de sub tipar în fiecare vineri, dar pentru că pe parcurs s-au ivit diferite probleme, ziua apariţiei ziarului, a devenit ziua de joi.

În paginile sale, ziarul publica diferite ştiri şi reportaje preluate din diverse publicaţii, dar avea şi rubrici proprii, precum a fost „Ce spune Mija ( minte )”. Interesant ar fi de spus că acest Mija exista şi se numea Mija Ostoin, fiind un om hâtru şi pus pe şotii.

La un moment dat, redactorul şef a dezvăluit în paginile ziarului, intenţia sa ca în anul 1931, să publice şi un almanah. Din păcate intenţia nu a fost concretizată. Ziarul a falimentat.

Ultimul număr al ziarului a fost numărul 15 din data de 20 aprilie 1930.

Motivele pentru care acest ziar a falimentat sunt mai multe, dar cele mai pregnante au fost cele financiare. Abonamentele nu erau plătite la timp, mulţi abonaţi renunţau la abonament şi nu în ultimul rând, ţara se afla în criză economică.

De asemenea, redactorul şef nu a reuşit lărgirea colectivului redacţional şi nici menţinerea la număr constant a corespondenţilor şi a colaboratorilor. Totul se baza pe un singur om: Milan Galetin.

Rămâne o constatare: a fost.

…şi o întrebare: Va mai fi vreodată un Milan Galetin în acest sat ?

Miroslav Rosić, subing.

Etnia germana in comuna Varias
Din viaţa economico-socială şi culturală a etniei germane

După cum se ştie, în anul 1552 turcii au cucerit Timişoara, iar Banatul de azi a ajuns sub ocupaţie otomană. La 31 august 1716, cetatea Timişoarei a fost înconjurată de trupele împărăteşti ale prinţului Eugeniu de Savoya, iar la 12 octombrie 1716 turcii au capitulat. Banatul fusese ocupat de turci timp de 164 ani, timp în care pământul a fost mai puţin lucrat, devenind mlăştinos şi fără oameni dornici de a-l revigora. După eliberarea de sub ocupaţia turcească, a fost nevoie de o politică sistematică de popularizare, de un sistem de colonizare. De acest lucru s-a ocupat administraţia imperială.

Primul val de emigrare înspre Banat a fost în 1722-1726, al doilea între anii 1763-1762, iar al treilea între 1782-1787. Emigranţii au început să-şi construiască sate, cuprinzând case, biserici, şcoli. Au făcut din terenurile mlăştinoase „camera cu cereale a Europei”, cu toate că s-au luptat cu bolile necruţătoare ale timpului respectiv şi cu imensul dor de casă.

În localitatea Variaş primele 50 familii au venit în anul 1786 din Periam, ca mai târziu să se adauge germani veniţi din Gotlob şi Biled. Unii s-au stabilit „în case goale, alţii au stat cu chirie la sârbi sau români”, după afirmaţiile profesorului Tittenhofer din monografia al cărei autor este.

La început germanii au muncit foarte mult, având permanent grija zilei de mâine, nerămânându-le timp şi pentru distracţie. Între anii 1875-1885 viaţa a devenit mai suportabilă, până în 1900 Variaşul devenind o localitate înfloritoare. Această evoluţie pozitivă s-a datorat şi terenului fertil, bun pentru agricultură. Acest trend economic ascendent a fost jalonat de următoarele realizări locale: canalul pentru desecarea terenului mlăştinos ( 1847 ), moara cu abur ( 1868 ), moara de vânt ( 1880 ), calea ferată Variaş-Periam ( 1888-1889 ). Ocupaţiile de bază ale şvabilor varieşeni au fost cultura cerealelor, creşterea animalelor, pomicultura şi viticultura. Cultura predominantă a fost cea a grâului, urmată de cultura porumbului. Dispunând de recolte bune de cereale, şvabii varieşeni creşteau şi animale: porci şi vaci. Cerealele recoltate erau folosite integral: seminţele pentru hrana animalelor, tuleii pentru vaci, iar ciocălăii la încălzit şi pentru gătitul alimentelor. Zona Variaşului a făcut parte la începutul secolului al XX-lea, din zona numită „Grânarul Europei centrale”. Pe lângă cereale, şvabii din Variaş mai cultivau: tutun, sfeclă de zahăr, trifoi, cartof ( fiind renumiţi pentru producţiile record de cartofi ). Valorificarea produselor se realiza la piaţa din Lovrin, unde se făceau şi schimburi de produse. La munca câmpului şi pentru transportarea produselor, era utilizat ca animal de tracţiune, calul. Şvabii erau preocupaţi să-şi perfecţioneze metodele de lucru şi pentru introducerea unor noi mijloace de muncă în agricultură, care să le uşureze munca şi să le crească productivitatea. În 1897 au folosit primul plug de îngropat şi prima semănătoare, după cum aflăm din însemnările lăsate de Anton Anton. Prima maşină de recoltat a fost achiziţionată în 1903, iar primul tractor după primul război mondial. Producţia de lapte era şi ea judicios folosită, realizându-se o „gospodărie a laptelui”, care asigura valorificarea lui integrală: pentru o fabrică de unt, pentru alimentaţia oamenilor şi a animalelor şi ca îngrăşământ pentru pământ. Pentru măcinarea cerealelor, s-a utilizat la început o moară de apă ce exista pe Mureş, din 1797 au construit o moară cu piatră şi apoi o moară cu abur. Şvabii erau buni comercianţi, ca de pildă familia Elsner şi Gyork, care aveau deschise cafenele, restaurante şi măcelării. Erau de asemenea buni constructori: zidarul Wolf şi constructorul de mori Ficker. Deoarece staţia de colectare a cerealelor se afla tocmai la Cenad, transportul produselor se făcea cu mare greutate, cu ajutorul căruţelor, care puteau fi uşor jefuite. După 1890, transportul produselor spre centrele de colectare care erau în număr de cinci, a fost uşurată datorită construirii căii ferate. În 1876 s-a înfiinţat prima formă de economisire a banilor populaţiei: „Asociaţia de economisire şi întrajutorare”. Prima bancă a fost înfiinţată de doctorul Johan Kern: „Banca populară A.G.”, în anul 1895. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, meseriile se diversifică, existând meseriaşi care se numeau „profesionişti”, aceştia fiind încurajaţi, prin scutirea de la plata impozitului pe timp de 6 ani. Iată câteva din profesiile care existau în Variaş: ospătari ( la hotelul „Radl”, restaurantul „Engelman”), măcelari, brutari, cofetari, sudori ( Wagner ), constructori.

Dacă în primii ani după colonizare, şvabii varieşeni au fost preocupaţi cu precădere de asigurarea mijloacelor de subzistenţă, luptând pentru îmblânzirea naturii potrivnice, cu timpul ei vor dovedi interes şi pentru latura spirituală a vieţii. În anul 1817 a fost sfinţită casa parohială, iar în 27 iunie 1821 biserica cu hramul Sfântului Ladislau, dată când s-a organizat şi primul „Kerwei”. Mai târziu Kerweiul a fost mutat în prima duminică după ziua morţilor, în 1836 s-a ridicat o cruce în faţa bisericii, iar în 1855 capela din cimitir.

Kerweiul era în acelaşi timp ziua musafirilor din satele vecine, a neamurilor şi a camarazilor de război. La sărbătoare participau tineri şi bătrâni, fiind considerat un eveniment deosebit în viaţa localităţii. Cu mult timp înainte de data stabilită, femeile aveau foarte mult de lucru, atât la curăţenia casei, cât şi la bucătărie. În ziua de Kerwei”, totul trebuia să fie „strălucitor de strălucitor” şi masa pregătită cu toate bunătăţile. Dacă exista în casă şi o fată, erau griji suplimentare, generate de ţinuta acesteia. Organizarea manifestării era atributul tinerilor care făceau parte din „Societatea de Kerwei”, în fruntea căreia se aflau primul şi al doilea băiat, numiţi „bani”. Aceştia erau responsabili şi cu problemele financiare. Băieţii erau obligaţi să-şi găsească câte o fată care să le pregătească pălăria de Kerwei ( cu flori, fontiţe, oglinzi ). Fata care împodobea pălăria era privită cu mare curiozitate, deoarece se presupunea că între cei doi ar exista şi legături sentimentale. Pălăria era adusă de un băieţel care primea o recompensă pentru serviciul făcut.

Locul festivităţii de Kerwei era în faţa Căminului Cultural şi consta în organizarea unei licitaţii pentru buchetul, pălăria şi baticul de mătase din vârful pomului. Biletul de participare la licitaţie era vândut când băieţii îşi invitau rudele şi prietenii, cinstindu-i cu o înghiţitură de vin de Kerwei. Duminică dimineaţa avea loc slujba religioasă la biserică, iar după amiaza întregul sat se aduna la Căminul Cultural. La licitarea buchetului de rozmarin se făceau trei strigări. Licitaţia a fost transpusă în versuri, de către un student în 1922, dar poezia s-a pierdut în timp. Cel care cumpăra buchetul era al doilea băiat din „Societatea de Kerwei”. Ordinea dansurilor care se desfăşurau în sala căminului era următoarea: dans popular, vals, polcă. Societatea de Kerwei se destrăma după sărbătorirea Kerweiului mic. Ulterior Kerweiul s-a mutat în ultima săptămână din luna august.

Kerweiul era sărbătoarea întregului sat, care în această perioadă strălucea de curăţenie. Festivităţile erau bine organizate, coordonate ireproşabil, ţinuta participanţilor era impecabilă şi satul era dominat de poftă de viaţă. Munca era reluată cu mai mult optimism după această importantă sărbătoare.

Institutor,

Mihaela Zamfir

Cenaclul literar Ana Blandiana
Cenaclul literar-artistic

„Ana Blandiana”

A fost odată,…

Este nepotrivit poate, ca o comunicare cu caracter ştiinţific să înceapă idilic, ca o poveste cu Feţi-frumoşi şi Ilene-Cosânzene! Dar fiind vorba de literatură şi artă, domenii destul de greu accesibile la timpul respectiv pentru intelectualitatea săteasca, ca dovadă că activitatea cenaclului, până la urmă a fost înăbuşită, consider că nostalgia momentelor unice, trăite la cenaclu, cât şi incitarea la cercetare a prezentului literar artistic, pentru ceea ce s-a întâmplat atunci, poate justifica acest început.

Deci, a fost în anul 1975, când un grup de tineri absolvenţi de facultăţi sau numai de şcoli medii, bântuiţi de neliniştea creaţiei, văzându-se nepunticioşi după repartiţiile impuse la absolvire, care dorea să-şi valorifice chemarea, măcar într-un oraş de provincie, a fondat la început cenaclul literar „Ana Blandiana” Variaş, iar în anul 1979, acesta devine „Cenaclul literar-artistic Variaş”.

Membrii fondatori au fost:

Tiberiu Arăzan-născut la 16 septembrie 1946, în satul Mănăştur, jud.Arad, stabilit apoi cu părinţii în localitatea Bărăteaz, absolvent al Facultăţii de Medicină Veterinară din Timişoara, şef de fermă la C.A.P. din Variaş, apoi în timpul revoluţiei din Timişoara, s-a aflat la o unitate din Freidorf, unde a contribuit la identificarea cadavrelor neacoperite după „incendiul” şirelor de paie din Freidorf. A fost membru fondator şi conducătorul cenaclului din Variaş. A murit în Germania unde a emigrat după revoluţie.

Nicolae Roşianu, născut la 1 mai 1946 în localitatea Dealul Viilor, comuna Cătunele, judeţul Gorj. Poet şi publicist, licenţiat al Facultăţii de Ştiinţe Economice din Timişoara (1985). Salariat la Schela de Petrol Şandra (1975). Membru fondator şi copreşedinte al cenaclului literar-artistic „Ana Blandiana” ( legitimaţia numărul 1/16.01.1975), inspector la Primăria Timişoara (1989), apoi inspector financiar la Administraţia Financiară Timişoara, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Volume publicate: Argonauţii (Dimineţile oraşului), Timişoara, 1986; Zbor de egretă, Poeme, Timişoara 1989; Amiază cu Faun, Timişoara 1995; Viaţa în cămaşă de azbest, Poeme, Timişoara 1998; Amurg levantin, Poeme, Oradea 2001.

Ilie Gheran născut la 30 iunie 1946 în satul Bărăteaz, jud. Timiş. Absolvent al Facultăţii de Agronomie din Timişoara, inginer agronom la Variaş, membru fondator al cenaclului „Ana Blandiana”. Actualmente este director zonal pe trei judeţe la o firmă internaţională în domeniul agricol.

Mariana Timoceanu născută la 11 august 1943 în Bucureşti, absolventă a Facultăţii de Medicină Veterinară din Timişoara (1968), medic veterinar la Circumscripţia sanitar-veterinară Variaş, membru fondator al cenaclului „Ana Blandiana”. A fost şefa laboratorului de toxicologie (1996), actualmente pensionară în Sânpetru – Mic. A fost autoarea a multiple studii toxicologice şi de ecologia mediului. A fost de asemenea şi membru fondator al Societăţii şi ziarului Timişoara.

Vlada Barzin, născut la 19 august 1940 în satul Gelu, judeţul Timiş. Absolvent de liceu, a lucrat în cadrul Cooperaţiei de Consum din Variaş. A publicat în limba sârbă şi română volumele de versuri: Când crapă mugurii, Fluxuri stelare. Membru al cenaclului varieşan din 1977.

Cornelia Gheran, născută la 17 iunie 1946 la Timişoara, absolventă a Facultăţii de Filologie din Timişoara, profesoară de limba română în Variaş şi Timişoara, membră fondatoare a cenaclului, actualmente pensionară în Timişoara.

Doru Arăzan, născut la 21 septembrie 1951 în satul Bărăteaz, jud. Timiş, absolvent al Şcolii de Comerţ din Arad. Angajat la Calacea Băi (1977), apoi în Timişoara. A sculptat: statui în bronz (Nădrag – 1977), Bunica (ghips), Ţăranca (lemn), Ana Blandiana (bust lemn expus la Societatea Timişoara), Compoziţie (lemn). Grafică : Portrete (tuş), Aranjament floral (tuş), Meditaţie (tuş).

Au mai participat la şezătorile literar-artistice: Cecilia Mocanu – poezie, Dumitru Buţoi – poezie, Valerica Vieru – sculptură în piatră, Viorel Timoceanu – epigrame, Ion George Mihai – poezie, Alois Müller – proză.

S-au făcut lansări de carte la librăria comunală Variaş ( noiembrie 1979) cu participarea scriitorilor consacraţi: Ion Arieşanu, Damian Ureche, Ion Velican, Aurel Turcuş.

De asemenea s-au desfăşurat întâlniri ale membrilor cenaclului „Ana Blandiana” din Variaş cu invitaţi din cercurile literare prietene din judeţ, precum cu redactori ai unor reviste culturale. Amintim aici prezenţa la dezbaterile cenaclului varieşan a reprezentanţilor cenaclului literar „Dimitrie Ţichindeal” din Sânnicolau-Mare, a cenaclului „Ioan Popovici Bănăţeanul” din Lugoj, prin Mihai Moraru, Cristian Şisman şi Dan Diaconescu şi a cenaclului literar „Victor Eftimiu” de pe lângă Consiliul Judeţean al Sindicatelor – Timiş, prin Corina Victoria Şein şi Marius Munteanu ( Orizont, 1 decembrie 1977).

Asociaţia Scriitorilor din Timişoara la invitaţia cenaclului „Ana Blandiana” a întreprins o amplă documentare cu un grup de membrii din Variaş la care au participat Anghel Dumbrăveanu, Eugen Dorcescu, Anavi Adam, Laza Ilici, Ion Marin Almăjan, Duşan Petrovici, Mircea Şerbănescu, Aurel Turcuş ( România literară – 19 iulie 1979).

Momentele muzicale ale acestor întâlniri au fost susţinute de Traian Bicica, un dotat interpret la chitară al muzicii tinere şi de fraţii Rus, autentici rapsozi ai folclorului. Se recitau versuri de Ana Blandiana, Ivo Muncian şi Duşan Petrovici (Orizont, 17 februarie 1977).

Membrii cenaclului au editat, prin grija şi cheltuiala proprie, două volume: „ La porţile veacului” ( avându-i ca editori pe Nicolae Roşianu, Tiberiu Arăzan şi Ilie Gheran, Timişoara – 1979, 70 de pagini); „Septembrie” ( coordonator literar Mircea Şerbănescu, Timişoara, 1981, 72 de pagini). În cuprinsul acestor volume membrii cenaclului au prezentat lucrările lor literare – poezie, schiţe, reportaje, cugetări, teatru – şi au reprodus imagini după grafica, sculptura sau pictura lor. Presa zilei a prezentat pe larg puncte de vedere ale criticii literare şi artistice.

În concluzie, cenaclul literar-artistic „Ana Blandiana” din Variaş a activat legal în perioada ianuarie 1975-decembrie 1989, cu un vârf de preocupare între 1977-1982. cei mai mulşi dintre membrii săi au evoluat, ajungând membrii ai Uniunii Scriitorilor din România. Numeroşi membrii ai cenaclului şi-au văzut visul împlinit ajungând să publice şi în străinătate ( Ivo Muncian, Tiberiu Arăzan, Duşan Petrovici, Nicolae Roşianu, Mariana Timoceanu).

În final se poate afirma că cenaclul literar- artistic „Ana Blandiana” din Variaş, de la apariţia căruia s-au împlinit 30 de ani a fost o adevărată „şcoală de literatură” pentru scriitorii şi artiştii pe care i-a format.

Mariana – Anca şi Alexandru – Ioan – Viorel Timoceanu

Bibliografie

• La porţile veacului, Timişoara, 1979.
• Septembrie, Timişoara, 1981.
• România literară, 29, 19 iulie 1979.
• Întâlnirile revistei Orizont, în revista „ Orizont”, 1 decembrie 1977.
• Panoramic, în revista „ Orizont”, 17 februarie 1977.
• La porţile veacului, în „Cântarea României”, nr. 11, 1979.
• Nicolae Roşianu, Amurg levantin, Poeme, Editura Hestia, Timişoara, 2001.
• Relatări verbale, Ilie Gheran, 6 mai 2005.